By Polipii adenomatoși sunt formațiuni neoplazice care, deși inițial benigne, pot evolua către malignitate dacă nu sunt îndepărtați în timp util. Acești polipi sunt în general lipsiți de simptome, dar pot uneori cauza hemoragii sau chiar ulceratii, și în cazuri mai rare, pot obstrua intestinul.
Patogenie
Polipii adenomatoși colorectali sunt formațiuni benigne care pot evolua spre malignitate, de obicei într-un interval de aproximativ 10 ani. Acești polipi se clasifică în două forme principale: pedunculați și sesili, cei din urmă prezentând riscuri mai mari de transformare malignă din cauza unei căi mai scurte de migrare a celulelor canceroase spre structuri profunde și dificultăților tehnice întâmpinate în timpul procedurilor de rezecție endoscopică.
Din punct de vedere histologic, polipii adenomatoși sunt împărțiți în trei subtipuri: tubulari, tubuloviloși și viloși.
Progresia acestor adenoame spre carcinom colorectal este adesea rezultatul unor procese anormale de proliferare celulară și apoptoză, cu un interval mediu de evoluție de aproximativ 4 ani.
Cercetările moleculare și genetice au evidențiat o secvență adenom-carcinom, caracterizată prin acumularea de mutații în diverse gene, inclusiv activarea oncogenelor și inactivarea genelor supresoare tumorale.
Adenoamele viloase, care sunt mai frecvente în regiunea rectală și rectosigmoidiană, tind să fie sesile și să aibă o dimensiune mare și grade severe de displazie. Macroscopic, acestea pot semăna cu falduri de catifea sau petale de floare.
Cauzele și factorii de risc pentru polipii colonici
Deși cauza specifică rămâne incertă, există mai mulți factori de risc bine documentați care pot influența dezvoltarea polipilor. Printre aceștia se numără vârsta avansată (peste 50 de ani), obezitatea, și antecedentele personale sau familiale de polipi sau cancer de colon. De asemenea, anumite condiții medicale precum diabetul zaharat tip 2 necontrolat și afecțiunile inflamatorii ale colonului pot crește riscul de formare a polipilor.
Factorii de stil de viață au, de asemenea, un impact semnificativ. Fumatul, consumul excesiv de alcool, lipsa activității fizice și o dietă bogată în grăsimi sunt toate asociate cu un risc crescut de dezvoltare a polipilor pe colon.
Semne si simptome
Polipii colorectali sunt adesea asimptomatici, fiind detectați în multe cazuri doar prin teste de laborator nespecifice.
Simptomul cel mai frecvent întâlnit, când există simptome, este hematochezia, sângerarea vizibilă din rect.
Alte simptome nespecifice includ:
- Disconforturi gastrointestinale cum ar fi diareea, flatulența și constipația.
- Modificări ale formei scaunelor, în special scaune subțiri ca un creion, care pot indica o îngustare în interiorul colonului.
- Crampe intense care pot fi atribuite torsiunii episodice sau intususcepției intestinale.
În cazuri rare, poate apărea diareea secretorie, care produce volume mari de scaun (350-3.000 ml), însoțită de niveluri scăzute de potasiu și dezechilibre electrolitice.
Pacienții cu adenoame ale ampulei Vater manifestă adesea icter intermitent sau progresiv, durere abdominală, sângerări intestinale sau chiar pancreatită, evidențiind varietatea modurilor în care aceste condiții pot afecta organismul.
La examinarea fizică, pot fi detectate anumite semne, precum:
- Posibilitatea de a simți polipii în timpul examinării rectale digitale.
- Prezența sângelui proaspăt sau parțial digerat pe degetele examinatorului, ce poate indica sângerarea polipilor.
Pe măsură ce condiția progresează, pot apărea diverse complicații, inclusiv:
- Sângerări
- Obstrucția intestinală
- Torsiunea colonică
- Transformarea potențial malignă.
Diagnosticarea polipilor colonici: tehnici și proceduri
Colonoscopia este adesea considerată standardul de aur în diagnosticarea polipilor colonici. Această procedură implică utilizarea unei camere mici atașată la un tub flexibil care se introduce în colon prin anus. În timpul acestei investigații, medicul poate nu numai să observe polipii, dar și să îi îndepărteze sau să recolteze probe pentru analize ulterioare, făcând astfel colonoscopia un instrument extrem de valoros pentru prevenția cancerului de colon.
Sigmoidoscopia se aseamănă cu colonoscopia, dar este limitată la examinarea rectului și a porțiunii terminale a colonului.
Un alt test diagnostic este examenul baritat, ce implică introducerea unei soluții cu bariu în colon printr-o clismă, urmată de radiografii speciale.
Colonoscopia virtuală reprezintă o alternativă mai puțin invazivă, folosind tomografia computerizată pentru a crea imagini tridimensionale ale colonului și rectului. Deși necesită pregătirea digestivă similar colonoscopiei tradiționale, nu permite îndepărtarea polipilor în timpul examinării.
În fine, analiza scaunului poate detecta sângele ascuns în fecale, un posibil indiciu al prezenței polipilor sau altor afecțiuni ale colonului.
Tratament pentru polipii colonici
Pentru îndepărtarea polipilor mai mari sau a celor sesili, care prezintă un risc crescut de perforație, se recomandă utilizarea cauterizării, complementată cu injecții de soluție salină submucoasală pentru a ridica polipul de pe stratul muscular.
În cazurile complexe, unde polipii sunt deosebit de mari sau în situații de rezecție incompletă, se impune reevaluarea colonoscopică după 3-4 luni. Pe de altă parte, terapia chirurgicală este rezervată pentru situațiile de polipoză extensivă sau pentru polipii foarte mari care nu pot fi gestionati eficient prin metodele endoscopice. Aceasta poate varia de la rezecții segmentale la colectomii totale sau subtotale, în funcție de extinderea leziunilor.
Pentru adenoamele viloase, tratamentul diferă în funcție de localizare și de natura benignă sau malignă a acestora. Adenoamele viloase duodenale benigne pot fi tratate prin rezecție transduodenală, deși există un risc notabil de recurență. În cazul formelor maligne, pancreatoduodenectomia devine tratamentul de alegere, oferind o abordare mai radicală pentru eliminarea completă a tumorii.
Prevenirea cancerului colorectal prin dietă și stil de viață
Este important să se limiteze aportul de grăsimi la 25-30% din totalul caloric zilnic, deoarece dietele bogate în grăsimi pot mări secreția de steroli biliari, care sunt recunoscuți pentru efectele lor cancerigene. În schimb, un consum crescut de fructe și legume, până la cinci porții pe zi, este benefic datorită conținutului ridicat de fibre și antioxidanți. Fibrele ajută la diluarea substanțelor carcinogene din tractul digestiv și reduc astfel timpul de contact cu mucoasa colonului, în timp ce vitaminele și mineralele din vegetale contribuie la inhibarea procesului de carcinogeneză.
Pe lângă dieta sănătoasă, menținerea unei greutăți corporale adecvate și practicarea regulată a exercițiilor fizice sunt de asemenea importante. Activitatea fizică ajută la accelerarea tranzitului intestinal micsorand expunerea mucoasei colonice la substanțele nocive. De asemenea, este indicată renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool, având în vedere efectele lor dovedite în promovarea diverselor tipuri de cancer.
Rolul medicamentelor în prevenția polipilor colorectali
În ceea ce privește tratamentul medicamentos, utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) este deosebit de promițătoare înurmarirea adenomatozei familiale, o afecțiune care predispune la formarea de polipi colorectali.
Terapia cu aspirină, în doze de 325 mg pe zi, a fost asociată cu o frecvență redusă a polipilor comparativ cu placebo, iar medicamente precum celecoxib au demonstrat un efect semnificativ în regresia acestor formațiuni precanceroase.
Recomandări pentru supravegherea post-colonoscopică după rezecția polipilor
În cazul polipilor hiperplastici rectali de dimensiuni reduse, este suficientă o colonoscopie de supraveghere la fiecare zece ani, având în vedere riscul scăzut de malignizare.
Pe de altă parte, pacienții cu un istoric de 3-10 adenoame, adenoame mai mari de 1 cm, sau adenoame cu caracteristici viloase ori cu displazie de grad înalt, necesită o monitorizare mai atentă. Pentru aceștia, se recomandă efectuarea unei colonoscopii de supraveghere la fiecare trei ani, datorită riscului crescut de recurență sau de dezvoltare a cancerului colorectal.
Situația devine și mai imperativă pentru pacienții care au fost diagnosticați cu peste 10 adenoame. Aceștia trebuie să se supună reexaminărilor la intervale mai scurte de trei ani, subliniind o vigilență sporită în supravegherea lor.
Pentru cei cu 1-2 adenoame tubulare de mici dimensiuni (sub 1 cm) și cu grad scăzut de displazie, supravegherea poate fi relaxată, recomandându-se o colonoscopie la fiecare cinci ani.
Pacienții care au suferit rezecția adenoamelor sesile, considerate adesea cu un potențial mai mare de malignitate, necesită o evaluare inițială mult mai rapidă, între 2 și 6 luni după procedura inițială, pentru a asigura o rezecție completă și pentru a verifica absența recidivelor.