Printre orașele de azi ale României cu rădăcini în Antichitate se numără Constanța, ridicată pe locul vechiului Tomis, și Mangalia, unde se afla cetatea grecească de la Callatis. Histria este mai veche decât amândouă, dar ruinele ei se află lângă lacul Sinoe, în apropierea satului Istria de astăzi. Aici se vede de ce întrebarea despre cel mai vechi oraș are răspunsuri diferite, în funcție de locul despre care vorbim.
În Dobrogea, istoria urbană începe cu așezările grecești de la Marea Neagră. În alte regiuni, orașele de azi păstrează urmele unor centre din Dacia romană. La Drobeta, romanii au construit un pod peste Dunăre, iar la Apulum, pe teritoriul actualei Alba Iulia, s-au dezvoltat două comunități urbane. La Cluj, o parte din vechea Napoca se află chiar sub piața din centrul orașului.
Pentru orașele medievale, un act, o inscripție sau o scrisoare poate fixa primul moment în care întâlnim numele așezării. Documentul arată că localitatea exista deja la acea dată, iar urmele scoase la lumină de arheologi pot spune mai multe despre începuturile ei. De aceea, un an înscris pe o piatră de mormânt la Câmpulung și secolul în care grecii s-au așezat la Tomis spun lucruri diferite despre vechimea locului.
Histria, Constanța și Mangalia, începuturile orașelor de la mare
Histria este cel mai vechi oraș atestat de pe teritoriul actual al României. Coloniștii veniți din Milet, un oraș grecesc din Asia Mică, au întemeiat așezarea la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr., în jurul anilor 657–656 î.Hr. Locul se afla atunci lângă un golf deschis spre Marea Neagră, aproape de gurile Dunării. Astăzi, lângă lacul Sinoe, se păstrează urme de temple, locuințe, băi și fortificații din mai multe perioade ale cetății.
Constanța s-a dezvoltat pe locul vechiului Tomis, întemeiat probabil în a doua jumătate a secolului al VI-lea î.Hr. de greci veniți tot din Milet. Peninsula oferea navigatorilor un loc de oprire și de schimb al mărfurilor. Secole mai târziu, în anul 8 d.Hr., poetul roman Ovidiu a fost trimis în exil la Tomis, de unde a scris despre despărțirea de Roma și despre viața la Pontul Euxin. În zona peninsulară a Constanței, vestigii precum Edificiul Roman cu Mozaic păstrează urmele orașului antic.
Mangalia se suprapune peste Callatis, o cetate întemeiată de greci veniți din Heracleea Pontică, oraș de pe țărmul sudic al Mării Negre. Anul fondării rămâne discutat, deoarece izvorul antic care o leagă de domnia unui rege numit Amyntas poate trimite la mai mulți regi ai Macedoniei. În secolul al IV-lea î.Hr., cetatea bătea deja monedă și controla un teritoriu agricol. La Muzeul de Arheologie „Callatis”, monedele, amforele și mozaicul unei încăperi elenistice arată ce a rămas din viața acestui oraș.
Drobeta, Alba Iulia și Cluj, orașele de pe urmele Daciei romane
La Drobeta-Turnu Severin, una dintre cele mai vechi construcții cunoscute este podul ridicat peste Dunăre de Apolodor din Damasc între 103 și 105 d.Hr. Podul a ușurat trecerea trupelor și a proviziilor romane pentru a doua campanie a lui Traian în Dacia. În apropierea castrului a crescut așezarea care a primit rang de municipiu în timpul împăratului Hadrian. Pe malul românesc se păstrează urmele unui capăt al podului. Orașul modern Turnu Severin a fost întemeiat în 1833, la mai bine de un mileniu după așezarea romană.
La Alba Iulia, vechiul Apulum cuprindea un castru al Legiunii a XIII-a Gemina și două centre urbane. Unul s-a dezvoltat lângă castru, în zona cetății actuale, iar celălalt mai aproape de Mureș, în zona cartierului Partoș. Așezările aveau istorii administrative distincte, deși amândouă purtau numele Apulum. În Muzeul Principia, din cetatea Alba Carolina, se păstrează o parte a clădirii din care era condusă legiunea.
În Cluj-Napoca, vestigiile orașului roman pot fi văzute chiar în Piața Unirii, în fața ansamblului statuar al lui Matia Corvin. Sub panourile de sticlă se află urme de construcții din secolele al II-lea și al III-lea d.Hr., descoperite în timpul săpăturilor arheologice. Numele antic Napoca a intrat în denumirea oficială a Clujului abia în 1974. Piața le pune astăzi una lângă alta pe cele două mărturii ale vechimii locului, numele de pe hartă și zidurile de sub pavaj.
Sibiu și Sighișoara, orașe crescute în jurul breslelor
Pentru Sibiu, un reper timpuriu este documentul din 20 decembrie 1191, prin care papa Celestin al III-lea confirma existența unei structuri bisericești a germanilor din Transilvania, cu sediul la Sibiu. În 1366, un alt act folosește forma Hermannstadt și consemnează așezarea ca oraș. Statutele breslelor din 1376 oferă o imagine mai apropiată de viața locuitorilor. Ele enumeră 19 bresle, dintre care 13 activau la Sibiu, și 25 de meserii.
La Sighișoara, documentele arată cât de mult contează citirea atentă a unei date. Anul 1280 apare în multe prezentări ale orașului, dar un studiu publicat în revista Alt-Schaessburg arată că actul în care apare forma Castrum Sex datează, de fapt, din 1320. Un document din 1298 folosește deja forma germană Schespurch. Prin urmare, sfârșitul secolului al XIII-lea rămâne un reper documentar pentru așezare.
Breslele au contribuit la dezvoltarea comercială a Sighișoarei, iar cetatea păstrează urmele acestei perioade în turnuri, ziduri și străzi. Centrul istoric a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 1999. La Sibiu, vechile statute ne spun câte meserii erau organizate în bresle. La Sighișoara, fortificațiile arată și ce rol aveau aceste comunități în apărarea orașului.
Câmpulung, Suceava și Iași, de la târguri la reședințe domnești
La Câmpulung, una dintre cele mai vechi mărturii scrise este lespedea funerară a comitelui Laurențiu, datată în anul 1300. Inscripția în latină amintește numele Longo Campo. Orașul a fost unul dintre centrele timpurii ale Țării Românești, iar în 1521 de aici a plecat scrisoarea negustorului Neacșu către judele Brașovului. Avertismentul său despre mișcările otomane a rămas cel mai vechi text unitar cunoscut în limba română.
La Suceava, Cetatea de Scaun ridicată în vremea lui Petru I Mușat apare într-un document din februarie 1388, adresat regelui Poloniei. Alexandru cel Bun a extins fortificațiile, iar Ștefan cel Mare a întărit zidurile. În 1497, cetatea a rezistat asediului armatei regelui polon Ioan Albert. Zidurile rămase arată cât de mult s-a schimbat fortificația între prima ei mențiune și marile asedii din secolul al XV-lea.
Iașiul apare într-un privilegiu comercial acordat în 1408 de Alexandru cel Bun negustorilor din Liov. Documentul stabilea ce taxe urmau să plătească negustorii, inclusiv la vămile din Suceava și Iași, dacă își duceau mărfurile spre răsărit. În jurul anului 1564, în vremea lui Alexandru Lăpușneanu, Iașiul s-a impus drept capitală a Moldovei. Actul din 1408 surprinde cele două orașe pe același drum comercial, cu mai bine de un secol înainte ca Iașiul să preia rolul politic pe care îl avusese Suceava.
